CALCAREA CARBONICA – Sănătatea copiilor

FARMACIILE HOMEOPATE THYMUS vă prezintă astăzi remediul Homeopat CALCAREA CARBONICA OSTREATUM, abordat din perspectiva copiilor. 

Remediul Calcarea Carbonica este carbonatul de calciu fabricat din stratul mediu al cochiliei de stridie. La fel ca și cochilia stridiei din care este preparat, remediul Calcarea Carbonica este menit să întărească și să protejeze organismele vulnerabile și / sau slăbite.

Principalii beneficiari ai acestui remediu sunt copiii încă de la naștere iar noi vom INSISTA în acest articol pe acțiunile remediului asupra acestei categorii de vârstă: sugari și copii.

Simptome caracteristice:

  • dezvoltare osoasă deficitară sau neregulată

    închidere târzie a fontanelelor , întârzierea dentiției , coloana încovoiată, extremități deformate

  • senzația de frig interior

    picioare reci, umede în special ca și cum ar avea șosete reci umede

  • slăbiciune

    nu poate merge mult sau urca scările, face dispnee și întinderi musculare foarte ușor

  • agravare

    în perioada de luna plină, aer rece, efort, urcat

  • transpirații generale

    mai ales noaptea și la efort. Transpirația abundentă la nivelul capului la copiii, încât udă toată perna. Specific remediului este că suprafața transpirată este rece

  • probleme digestive

    eructații, vărsături în cantități mari, diaree cu miros acru

Se indică în principal atunci când întâlnim:

  • Sugar:

    eritem fesier, cruste de lapte, eczemă, spasme ale suspinului, rahitism

  • Copil și adolescent:

    spasmofilie, pubertate întârziată, rinofaringite repetate, adenopatii, enterocolite, eczemă, tendința la obezitate

Cum identificăm pacientul?

Ceea ce caracterizează persoana sensibilă la Calcarea Carbonica este constituția sa. Indiferent de vârstă, pacientul este scund și gras, cu față pătrată sau rotundă, dinții sunt pătrați, articulațiile sunt puțin suple, ceea ce dă individului Călcarea Carbonica o alură puțin rigidă și greoaie. Pielea are o culoare albă, palidă. Alte caracteristici întâlnite constant sunt: lentoarea, teamă și tendința la spasme. Aceste persoane iau ușor în greutate și au dificultăți în a scădea în greutate atunci când consumă puține calorii.

Caracteristici:

  • Sugar:

    este grasunel, are capul mare și rotund, burtă mare. Transpiră ușor, mai ales la nivelul capului. Este temător, tresare la cel mai mic zgomot și suspină cu spasme. Este lent atât în mișcare(va începe să meargă spre 14-15 luni) cât și în acumularea informațiilor

  • Copil:

    crește domol, cu propria viteză. Acest copil are aspect robust, obosește foarte repede și suferă de crampe, spasme, spaime nocturne (monștri , fantome). Îi place să adoarmă cu lumina aprinsă. Pubertatea lui e puțîn întârziată. Prezintă lentoare în asimilarea cunoștințelor la școală, greșeli de scris și vorbit. Trece cu greu de la un proiect la altul, se joacă mult timp cu un anumit obiect , încăpățânați și inflexibili. Sunt independenți și curioși, pot deveni singuratici datorită lentorii, serioși și tăcuți până se acomodează. La copilul de tip Calcarea Carbonica lentoarea în gândire este impusă de el: vrea să acumuleze informațiile în mod sistematic și organizat și are nevoie de timp.

Este interesant că un procent mare de bebeluși și copii mici par să aibă nevoie de Calcarea Carbonica și astfel rămâne cel mai prescris remediu la această grupă de vârstă. Acest fapt sugerează că una dintre tulburările fundamentale din organismul uman este aceea care afectează metabolismul calciului.

Copiii Calcarea Carbonica sunt destul de plinuți, flasci, cu musculatura moale. Tenul lor e palid. Nu au multă energie astfel încât evită în general activitățile fizice. Sunt mai degrabă rezervați, interiozitati și se bazează doar pe forțele proprii. Transpirația predomină la nivelul capului și fetei și în partea superioară a trunchiului. Copiii Calcarea Carbonica de obicei au un istoric de răceli frecvente în timpul iernii și tendința la adenopatii. Pacienții Calcarea Carbonica de obicei sunt constipați dar nu este deranjantă pentru copil, ci doar pentru părinți care își fac griji în această privință. În general se simt bine când sunt constipați. Când apare diareea copiii încep să devină plângăcioși și nu se simt bine. Prezintă preferință pentru ouă, dulciuri și particular substanțe indigeste: cretă, pământ, gips.

Copiii Calcarea Carbonica sunt elevi buni, sunt capabili să muncească foarte mult pot sta ore întregi pentru a-și face temele. La copiii Calcarea Carbonica între 6 și 12 ani se dezvoltă o curiozitate intensă cu privire la lucruri supranaturale. La adult această înclinație se explică prin frică de nebunie, frică de a pierde controlul, frică de necunoscut. Efortul exagerat (fizic sau mental) este marele dușman al pacienților Calcarea Carbonica.

Calcarea Carbonica este un remediu constituțional care își poate găși aplicabilitatea în orice fel de boală, dar în faza acută este important să ameliorăm starea pacientului cu remedii pentru simptom ca mai apoi să vedem echilibrarea pe tip contituțional.

Pentru stabilirea diluției și a frecvenței de administrare vă rugăm solicitați consilirea unui farmacist specialist în homeopatie din cadrul Farmaciilor Homeopate Thymus.

Share cu prietenii tăi

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp